Parcul Naţional Munţii Rodnei este al doilea parc naţional din ţară, având o suprafaţă de 47.171 ha. Importanţa acestei arii protejate se datorează atât geologiei şi geomorfologiei munţilor, cât şi prezenţei a numeroase specii de faună şi floră, endemite şi relicte glaciare.
Munţii Rodnei, care etalează cele mai înalte altitudini din Carpaţii Orientali (Vf. Pietrosu – 2303 m, Vf. Inău 2279 m, Vf. lnăuţ 2222 m), sunt localizaţi în partea de nord a României. Fiind cuprinşi în cadrul grupei nordice, cunoscută şi sub denumirea de Carpaţii Maramureşului şi ai Bucovinei, aceşti munţi domină peisajul, cele mai mari diferenţe de nivel înregistrându-se faţă de Depresiunea Maramureşului, situată la nord.
Din punct de vedere administrativ, parcul se întinde în judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.
Parcul Naţional Munţii Rodnei nu include întregul lanţ al Munţilor Rodnei ci numai o parte a acestora. De la Vest la Est, pe o lungime a crestei principale de aproximativ 55 km (de la Pasul Şetref până la Pasul Rotunda), iar de la Nord la Sud, pe o lungime de 25 km, de la Pasul Prislop până în localitatea Valea Vinului – judeţul Bistriţa Năsăud. Din punct de vedere administrativ, suprafaţa parcului se întinde pe raza judeţelor: Bistriţa – Năsăud -80% şi Maramureş -20%, fiind înconjurat de o “salbă” de 17 comune limitrofe.
Majoritatea localităţilor situate în vecinătatea parcului sunt atestate documentar din secolele XIII-XV: Rodna, Moisei, Năsăud, Borşa, Rebra etc. Din punct de vedere etnografic se diferenţiază două zone: Maramureşul la nord şi Năsăudul la sud, zone ce conservă traditii, obiceiuri străvechi si elemente de arhitectură traditională.
În partea de sud a parcului se găsesc izvoare minerale cu proprietăţi terapeutice (staţiunea Sângeorz Băi). Ţara Maramuresului este renumită prin arta lemnului, vorbindu-se pe drept cuvânt de “civilizatia lemnului”: biserici de lemn, porţi maramureşene, unelte de lemn etc. Folclorul şi portul popular sunt de o frumuseţe aparte. În zonele limitrofe ale parcului se practică transhumanţa, ce confirmă sorgintea pastorală a poporului român.